Istoria inteligenței artificiale: cum omul și-a creat singur adversarul pe care nu-l poate depăși (I)

Fascinația pentru inteligența artificială a început secolul trecut, pe vremea când omenirea era foarte departe de tehnologiile fără care nu ne putem imagina viața astăzi. Am hotărât să tratăm acest subiect într-o mini-serie de articole, iar acum vă prezentăm primul episod, în care ne vom concentra pe începuturile unei ere în care roboții se apropie de inteligența umană.

Poate că avem impresia că inteligențele artificiale sunt o noutate, dar adevărul e că oamenii de știință se gândesc la roboți asemănători omului de dinainte să se gândească la computere. Ideea s-a răspândit rapid iar, fără să-și dea seama, omul și-a creat adversarul perfect, unul pe care nu îl poate depăși.

[related]

Totul a început odată cu Al Doilea Război Mondial, evenimentul care a dus la dezvoltarea fără precedent a neuroștiințelor și computerelor. Alan Turing a fost cel mai important om pe care l-a avut Marea Britanie, și chiar lumea, în lupta cu Germania nazistă. Alături de o echipă de matematicieni și criptografi, Turing a încercat și a reușit să spargă codul Enigma folosit de germani, creând un computer special pentru acest scop.

Enigma a fost coșmarul Aliaților în Al Doilea Război Mondial, iar Turing s-a gândit că doar o mașină poate bate o mașină și un cod socotit drept imposibil de spart. Enigma funcționa după un principiu simplu, în aparență: era dotată cu o tastatură prin care se introduce textul, literă cu literă, dar iese un alt mesaj și doar cine are cheia potrivită îl poate citi. Cheia se schimba în fiecare zi, de aceea Aliații au avut mult de muncă până să spargă codul. Mașina Enigma controla fiecare simbol prin rotoare, iar germanii au ales să schimbe codul zilnic, pentru ca inamicii să nu aibă timp să găsească cheia potrivită.

Mașina creată de Turing pentru a descifra codurile Enigma a avut două nume: „Bombe“ și „Victory“. Turing a eficientizat, practic, o creație a unei echipe poloneze care a reușit să spargă codul Enigma în anii ’30. În 1936, omul de știință a publicat un articol în care a descris „mașina universală Turing”. El a fost astfel primul om de știință care dorea să creeze programe pentru o mașină care să îi permită să îndeplinească mai multe sarcini în același timp, precum computerele zilelor noastre.

Testul Turing și cele trei legi ale roboticii

După Al Doilea Război Mondial, Turing a explorat domeniul inteligenței artificiale, definindu-i criteriile logice, aflate încă în vigoare și în zilele noastre, concepând în 1950 celebrul „test Turing”, despre care Turing credea că poate răspunde la întrebarea „Vor putea mașinăriile să gândească?”

Testul Turing măsura capacitatea mașinăriilor de a se comporta cât mai asemănător oamenilor. Turing presupunea că în jurul anului 2000, computerul va ajunge la performanța de a îl putea induce în eroare pe cel care pune întrebările, în cel puțin 30% din cazuri, iar savantul nu era singurul de această părere.

Isaac Asimov e celebru pentru că și-a imaginat tot felul de tehnologii, civilizații și, per total, o dezvoltare pe multe secole a omenirii. Într-un articol publicat pe 16 august 1964 în „The New York Times“, Asimov încerca să prevadă ce vom avea noi în 2014 și, chiar dacă a fost destul de exact, a supraestimat puțin omenirea.

„Roboţii nu vor nici prea buni, nici prea populari până în 2014, dar ei vor exista. Dacă maşinile de calcul sunt atât de inteligente astăzi (n.r.: cu referire la computerele IBM care traduceau din rusă în engleză), atunci ce nu s-ar putea face în 50 de ani? Vor fi astfel de computere, mult mai mici, care vor deveni «creier» pentru roboţi”, scria Isaac Asimov în articolul pentru NYTimes cu referire la dezvoltarea roboţilor. Aceste creiere mici sunt smartphone-urile pe care le folosim astăzi.

Isaac Asimov a adus aminte şi de slujbe, de cum cele de rutină nu vor mai fi îndeplinite de către oameni. „În 2014, maşinăriile vor putea fi capabile să facă mare parte din slujbele care implică rutină. Omenirea va avea astfel o cursă a înarmării cu maşinării bune. Dar asta va avea consecinţe asupra sănătăţii psihice, astfel că îndrăznesc să spun că psihiatria va fi cea mai importantă specializare medicală“. În final, a identificat o specializare a oamenilor, care, astăzi, e motivul principal pentru care roboții nu ne pot lua locurile de muncă: „Cei care se vor putea specializa în lucruri care necesită creativitate vor fi un soi de elită a omenirii, pentru că ei vor face mai mult decât să servească o maşinărie“, nota el.

În 1950, a fost publicat I Robot, o colecție de povești scurte scrise de Asimov. Scrierile au rămas în istorie pentru cele Trei Legi ale Roboticii, create pentru a împiedica mașinăriile să se întoarcă împotriva noastră. Cu toate că Asimov și-a imaginat un viitor în care roboții nu erau mult mai diferiți de oameni, mai aveau să treacă ceva ani până când o mașinărie să fie în stare să ”provoace” testul Turing.

Diferența între inteligență și mimarea ei

Chatboturile Eliza și Perry sunt cam cei mai notabili strămoși ai inteligențelor artificiale de astăzi. Joseph Weizenbaum a dezvoltat Eliza, astfel încât să reproducă comportamentul unui psihoterapeut rogersian, permițându-i programului să fie „liber de a-și asuma rolul de a nu cunoaște aproape nimic din lumea reală”. Cu aceste tehnici, programul lui Weizenbaum a fost în măsură să facă pe unii oameni să creadă că au purtat o conversație cu o persoană reală. Astfel, unii susțin că Eliza ar fi primul program capabil să trecă Testul Turing, deși acest punct de vedere este discutabil.

Chatbot-ul Parry al lui Colby a fost descris ca fiind „Eliza cu atitudine”: acesta încearcă să imite comportamentul unui schizofrenic, folosind o abordare similară celei folosite de Weizenbaum. Parry a fost testat la începutul anilor 1970, cu ajutorul unei variații a testului Turing. Un grup de psihiatri cu experiență au analizat o combinație de pacienți reali și computere care rulau Parry prin intermediul unei mașini telex. Unui alt grup de 33 de psihiatri le-au fost arătate transcrieri ale convorbirilor. Celor două grupuri le-a fost cerut să identifice care dintre pacienți sunt ființe umane și care sunt programe. Psihiatrii au reușit doar în 48% din cazuri să identifice corect pacienții.

Desigur, testul Turing avea și câteva limitări care nu pot fi ignorate. John Searle a propus în lucrarea sa „Minds, Brains, and Programs” („Minți, Creiere și Programe”), 1980, un argument împotriva Testului Turing, cunoscut sub numele de experimentul „Camera Chineză”. Searle a susținut că softwareul (de exemplu, Eliza) ar putea trece Testul Turing pur și simplu prin manipularea de simboluri pe care nu le înțelege. Dar fără a le înțelege, acesta nu ar fi permis să fie descris ca fiind capabil să gândească (cum o fac oamenii). Searle ajunge la concluzia că Testul Turing nu poate dovedi că o mașină poate să gândească, fapt ce a stârnit numeroase controverse în universul științific.

Dintre cele mai relevante puncte slabe ale testului Turing, amintim faptul că nu toate comportamentele umane pot fi considerate inteligente, prin simplul fapt că sunt specifice oamenilor. De asemenea, nu toate comportamentele inteligente sunt umane. John Searle susținea, în lucrarea menționată mai sus, că un comportament extern nu poate fi utilizat pentru a determina dacă o mașină gândește sau pur și simplu simulează gândirea. Argumentul său „The Chinese Room” este destinat să arate faptul că, deși Testul Turing reprezintă o definiție operatională bună a inteligenței, acesta nu poate indica dacă mașina are vreo minte, conștiință sau intenționalitate. În orice caz, testul Turing a fost o revelație, drept urmare încă e utilizat.

Primii roboți inteligenți – nașterea reală a inteligenței artificiale

Și, cu toate că Eliza și Parry puteau să mimeze inteligența, nu însemna că o și posedau. Termenul de „inteligență artificială” a intrat în uz după o conferință organizată de John McCarthy la Universitatea Dartmouth, în 1956. Acesta a fondat, împreună cu Marvin Minsky, laboratorul de inteligență artificială din cadrul MIT, devenind precursorii domeniului inteligenței artificiale de astăzi. Isaac Asimov l-a descris pe Minsky drept din cele două persoane despre care ar recunoaște că ar fi mai inteligentă ca el, cealaltă fiind Carl Sagan.

La începutul anilor ’70, în cadrul laboratorului de inteligență artificială de la MIT, Minsky și Seymour Papert au început dezvoltarea unor idei ce vor fi cunoscute sub numele teoria societății minții . Teoria încearcă să explice cum ceea ce numim inteligență poate fi produsul unor interacțiuni ale unor părți non-inteligente. Minsky spune că cea mai mare sursă de idei despre teorie au venit din tentativa de a crea o mașină capabilă să folosească un braț robotic, o cameră video și un computer pentru a asambla blocuri folosite în jocurile copiilor.

În acea perioadă, inteligența artificială nu era în cel mai bun stadiu al existenței și fuseseră cheltuite milioane pentru rezultate infime. Primul robot creat în așa fel încât să ia decizii în funcție de propriile acțiuni și raportarea la mediul înconjurător a fost Shakey. Acesta era foarte lent, dar avea o hartă spațială cu ajutorul căreia se orienta și își putea planifica mișcările.

În 1973, matematicianul James Lighthill și-a exprimat dezacordul față de astfel de tehnologii, spunând că o mașinărie nu va putea niciodată să depășească nivelul de jucător amator de șah. Această perioadă nefastă, în care oamenii nu mai aveau încredere în dezvoltarea roboticii comparabile cu omul, a luat sfârșit aproape 20 ani mai târziu. În 1997, supercomputerul Deep Blue a câștigat un joc de șah împotriva campionului mondial Gary Kasparov, dovedindu-i lui Lighthill că s-a grăbit cu verdictul. Robotul construit de IBM s-a dovedit cu mult superior lui Kasparov, fiind capabil să evalueze 200 de milioane de poziții pe secundă. Computerul a dovedit o gândire atât de logică, încât oamenii au crezut că e o persoană în spate. Unii oameni de știință consideră acest moment ca fiind nașterea reală a inteligenței artificiale și este și primul moment în care o mașinărie înfrânge omul.

Săptămâna viitoare vom vorbi despre modul în care s-a propagat interesul pentru inteligența artificială.